Tenismanul român Victor Hănescu a urcat două poziții și se află pe locul 37, cu 1.586 de puncte, în clasamentul ATP, dat publicității luni, informează site-ul atptennis.com. Următorul român din această ierarhie este Victor Crivoi, ocupantul locului 127, cu 726 puncte. Adrian Cruciat se află și el între primii 200 de jucători din lume. Românul, care are 479 de puncte, a coborât un loc și se află pe poziția 174.
La dublu, cel mai bine clasat sportiv român este Horia Tecău – locul 77, 1.630 de puncte. Florin Mergea se află pe poziția 109, cu 1.072 de puncte.
Primele 10 de locuri în clasamentul ATP sunt ocupate de următorii jucători:
1. Rafael Nadal (Spania) 14510 puncte 2. Roger Federer (Elveția) 11000 3. Novak Djokovici (Serbia) 9010 4. Andy Murray (Marea Britanie) 7460 5. Nikolai Davidenko (Rusia) 4955 6. Andy Roddick (SUA) 4660 7. Juan Martin Del Potro (Argentina) 4290 8. Gilles Simon (FRA) 3945 9. Fernando Verdasco (Spania) 3480 10. Gael Monfils (Franța) 3340
sursa: Mediafax Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER